Concursul interșcolar Consumer Classroom 2016-2017

Competiţie deschisă şcolilor gimnaziale (elevi între 12 şi 18 ani) din întreaga Uniune Europeană începând cu 10 octombrie 2016 până pe 17 martie 2017, miezul nopții, (Ora Europei Centrale)

Participați la cea de-a patra ediție a Competiției interșcolare despre: 

Consumatori inteligenți ai energiei

Astăzi, elevii dumneavoastră sunt familiarizați cu combaterea schimbărilor climatice la nivel mondial, pentru o lume cu un efect minim asupra mediului. Mulți dintre ei sunt consumatori inteligenți în abordarea acestei provocări la nivel mondial și au învățat cum să reducă deșeurile și consumul de apă. Dar oare sunt ei conștienți de impactul pe care-l au în calitate de consumatori de energie?

Energia este peste tot! Într-adevăr, în lumea de azi, tinerii noștri nu vor deveni consumatori înțelepți dacă nu învață cum să amelioreze consumul de energie. Ea se regăsește în modalitățile de transport pe care le avem (mașină, tren, biciclete, motociclete), acasă, atunci când alegem modul în care ne protejăm împotriva căldurii sau frigului, la școală, atunci când aprindem lumina sau chiar și în timpul zilelor libere când facem un duș sau băi lungi. De asemenea eficiența energetică depinde și de aparatele de uz casnic pe care le alegem și, în special pentru tineri, de utilizarea aparatelor electrice de uz personal (incluzând aici telefoane mobile, căști, tablete și calculatoare)

Uniunea energetică și politica schimbărilor climatice sunt printre prioritățile Comisiei Europene. În februarie 2015, Comisia Europeană a prezentat Strategia Cadru de lucru pentru o Uniune Energetică Adaptabilă, însoțită de o politică în domeniul schimbărilor climatice, orientată spre viitor. În ceea ce privește consumatorii, această strategie cuprinde o legislație clară și eficientă de protejare a drepturilor consumatorilor, o revizuire a Directivei privind etichetarea energetică și un nou Plan de lucru pentru proiectare ecologică (Ecodesign) cu scopul de a accesa simplu și gratuit datele în timp real și istoricul consumului de energie. Pe termen lung, obiectivul Strategiei energetice 2050 este de a transforma sistemul energetic (prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră de la 80 la 95%).

De asemenea, aceasta mai are ca scop responsabilizarea consumatorilor prin controlabilitatea și predictibilitatea facturii lor de energie (protejând mediul înconjurător și economisind bani), precum și prin creșterea securității energetice a  surselor casnice.

În acest context, adolescenții ar trebui să învețe că prin comportamentul lor zilnic influențează consumul energetic iar la un nivel mai extins, consumul cu efect minim asupra mediului și combaterea schimbărilor climatice.

Exerciţiul competiției

Acest proiect te va scoate din sala de clasă – va trebui să colaborezi cu altă clasă și şcoală europeană! Cu ajutorul instrumentelor de pe site-ul Consumer Classroom, poţi colabora cu o şcoală parteneră din Europa pentru a crea şi împărtăşi o experienţă de învățare interculturală. 

Profitați de comunitatea online a profesorilor din Consumer Classroom pentru a crea un parteneriat cu o altă clasă dintr-o țară UE și a forma o echipă puternică și entuziastă!

Exercițiul va include trei etape:

Cu ajutorul dumneavoastră, elevii vor defini rolul consumului energetic în combaterea schimbărilor climatice, pentru o societate cu impact minim asupra mediului.

Apoi, elevii din ambele clase vor fi invitați să-și împărtășească și să-și compare comportamentul zilnic în calitate de consumatori de energie sub aspectul mobilității (de exemplu, folosirea mașinii părinților), încălzirii și răcirii, izolării termice, iluminatului, utilizării apei (îmbăiat, spălat și grădinărit), randamentului energetic al aparaturii electrocasnice și chiar al aparaturii electrice personale (incluzând telefoane mobile, căști, tablete și computere) etc.

După ce reușesc să-și traseze amprenta energetică, elevii din ambele clase își vor împărtăși rezultatele și vor colabora pentru a crea împreună setul de instrumente online pentru consumul energetic destinat adolescenților. Acest instrument online va fi realizat de către elevi și va trata preocupările lor pentru a-i ajuta să-și măsoare și să-și îmbunătățească amprenta energetică. Este o șansă unică de demonstrare a creativității!

  • Caracteristicile previzionate ale setului de instrumente online:
    • ar trebui să conțină un calculator al consumului energetic pentru adolescenți;
    • ar trebui să ofere sfaturi și măsuri  concrete pentru a îmbunătăți amprenta energetică a adolescenților.
  • Formatele așteptate ale setului de instrumente online:
    • setul de instrumente online, în totalitatea sa, să fie o pagină de site web online;
    • această pagină de site web online ar trebui să conțină cel puțin trei dintre următoarele formatele:
      • Un scurt videoclip (maxim 3 minute), incluzând înregistrarea unui joc de rol;
      • Grafic informativ (imagine plină de informații)
      • Prezentare fotografică
      • Animație
      • Sunet
      • Test online

Deoarece elevii dumneavoastră vor colabora cu elevi dintr-o altă țară, sunt călduros încurajați să compare specificul lor cultural, să acorde o atenție deosebită reducerii cheltuielilor și siguranței locuinței și să includă rezultatele obținute drept context al proiectului.  

Vă invităm cu plăcere să participați la competiția noastră și să vă lăsați elevii să-și prezinte ideile despre cum pot deveni consumatori inteligenți ai energiei, pentru a combate activ schimbările climatice și a reduce la minim impactul asupra mediului la nivel mondial!

Care sunt premiile?

Premiul I:

O excursie de două zile la Bruxelles, în care echipa proiectului va vizita capitala europeană şi, mai ales, principalele instituţii ale Uniunii Europene. Proiectul câștigător va fi prezentat pe site-ul web Consumer Classroom.

Proiectele preselecționate:

Se oferă opţiunea de a selecta un articol pentru echiparea sălii de clasă/şcolii câştigătorilor.

Următoarele premii:

Diplomă de merit emisă de Comisia Europeană pentru participarea la competiție.  

Care sunt datele importante ale Competiției interșcolare?

Registration of project teams & projects submission: 10 octombrie 2016 – 17 martie 2017

Preselectarea propunerilor de către un juriu de experţi: 21 martie – 7 aprilie 2017

Sesiunea de votare online a celor mai bune proiecte interșcolare preselectate: 17 – 26 aprilie 2017

Anunțarea câștigătorului competiției și a rezultatelor:: 12 Mai 2017

Începeți acum!

Accesează http://www.consumerclassroom.eu/ro/proiecte-inter-%C5%9Fcolare.html și intră în Competiția interșcolară!

 

InfoCons (www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!*

*Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom