Camera deputaților a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 68/2016 privind regimul deşeurilor

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat Marţi, 13 Iunie 2017, în calitate de for decizional, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 68/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, prin care se introduce colectarea separată a unor categorii de deşeuri.

OUG 68/2016 introduce astfel conceptul de „plătești cât arunci”, definit ca un instrument economic care are drept scop creșterea ratei de reutilizare, reciclare și reducerea cantității de deșeuri la depozitare prin stimularea colectării separate a deșeurilor.

Astfel, pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare, producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri sunt obligaţi să colecteze separat cel puţin următoarele categorii de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă

Prin urmare, în vederea stimulării colectării separate a deșeurilor de la populație, autoritățile publice locale vor aplica acest instrument economic, acolo unde este posibil din punct de vedere tehnic, economic si al protecției mediului, în baza următoarelor criterii:

  1. cantitatea de deșeuri generată;
  2. tipuri de deșeuri generate;
  3. volumul recipientului;
  4. frecvența de preluare a deșeurilor.

Parlamentarii au introdus însă și o modificare a deciziei Guvernului, prin care îi obligă pe producători, printre care și cei din industria alimentară și de bunuri de larg consum, să colecteze deșeurile selectiv.

„În vederea facilitării şi îmbunătăţirii valorificării, deşeurile sunt colectate separat şi nu se amestecă cu alte deşeuri sau materiale cu proprietăţi diferite. Operatorii economici care colectează şi/sau transportă deşeuri au obligaţia de a asigura colectarea separată a acestora şi de a nu le amesteca în timpul transportului”, se arată în proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței nr. 68/2016. De asemenea, aceștia au obligaţia să le livreze şi transporte numai la instalaţii autorizate pentru efectuarea operaţiunilor de sortare, tratare, reciclare şi depozitare, mai stipulează proiectul.

Rămâne de văzut cum se va reuși implementarea acestei ordonanțe în condițiile în care, de la 16 Iuliue 2017, încă 9 depozite de deșeuri își vor sista activitatea.

Te-ar putea interes și Serviciul public de gestionare a deseurilor – studiu comparativ 2014 – 2015.

 

InfoCons (www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!*

*Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom